PROGRAM PRIMA CASA 2018

CE CONDIŢII TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEȘTI CA SĂ ÎȚI CUMPERI O LOCUINŢĂ

Cine poate obtine un credit Prima Casa?
Solicitantii de credite Prima Casa trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :

  • Nu au detinut si nu detin nici in prezent in proprietate o locuinta, individual sau in comun, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane in suprafata utila mai mare de 50 mp, cu exceptia cotelor parti de locuinta dobandite prin mostenire.
  • Dispun de avansul minim necesar.
  • Se obliga sa constituie un depozit colateral egal cu dobanda datorata pe o perioada de 3 luni
  • Se obliga sa nu instraineze locuinta achizitionata timp de 5 ani de la data dobandirii
  • Asigura locuinta impotriva tuturor riscurilor si cesioneaza drepturile de despagubire in favoarea statului roman.

Creditele sunt acordate de banci numai in lei si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii legate de cost:

Rata dobanzii la lei nu va depasi Robor la 3 luni plus 2 puncte procentuale.
Marja include nivelul total al comisioanelor percepute de banca.
Comisionul de garantare, platit catre FNGCIMM, este de 0,45% pe an, aplicat la:

  • 50% din sold pentru locuintele noi ce urmeaza a fi achizionate (cele ale caror receptie/consolidare s-a facut cu maxim 5 ani inaintea depunerii cererii de finantare);
  • 40% din sold in cazul locuintelor vechi (cele ale caror receptie/consolidare s-a facut cu mai mult de 5 ani inaintea depunerii cererii de finantare)

Nu se percep comisioane de rambursare anticipate.

Avansul minim este in principiu de 5% din pretul locuintei, daca pretul de cumparare este de pana la 60.000 euro, iar pentru locuintele mai scumpe, avansul minim este de 3.000 euro plus diferenta dintre pretul de achizitie si limita de 60.000 euro.

In prezent, exista oferte de credit si cu avans de minim 10% din pretul locuintei.
In cazul constructiei individuale, avansul minim este de 5% din valoarea constructiei, daca aceasta nu depaseste 70.000 euro; daca valoarea constructiei este mai mare avansul va fi de 3.500 euro plus diferenta.

Durata maxima de rambursare este de 30 ani.

Locuinta achizitionata se incadreaza in clasa A, B sau C de eficienta energetica.

Bancile sunt obligate sa mentina aceste conditii pe toata durata contractului de credit. Spre deosebire de un credit obisnuit,
ipoteca va fi instituita in proportie de 50% in favoarea statului si restul de 50% in favoarea bancii, pentru locuintele noi si 40% in favoarea statului, respectiv 60% in favoarea bancii, in cazul locuintelor mai vechi de 5 ani de la momentul depunerii cererii de finantare.